Dictionar

izbire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. izbi)

1. acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire, lovitură; izbit, izbitură.
2. (fig.) lovitură cumplită și neașteptată a unor necazuri.
3. (fig.) impresionare a cuiva de către ceva sau cineva.
4. (pop.) asemănare cu cineva.
5. (fig.) pedepsire.
6. (înv.) atac.
 

buciardă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucharde)

1. ciocan prevăzut pe fețele de izbire cu dinți în formă piramidală, pentru a imprima pe fața pietrelor de construcție adâncituri regulate.
 

coliziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collision, lat. collisio)

1. lovire, ciocnire de tendințe, forțe, de interese contrare; conflict.
2. izbire puternică între două corpuri care se mișcă în sensuri opuse.
3. (fig.) încăierare, confruntare.
4. abordaj.
5. ~ omonimică = întâlnire a două sau mai multe cuvinte omonime.
 

difracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diffraction)

1. deviere de la propagarea rectilinie a undelor luminoase, sonore, radio etc. la întâlnirea unor obstacole, la trecerea printr-o fantă sau în imediata vecinătate a marginii unui ecran, propagându-se și în spatele acestora.
2. modificare a direcției unui val la izbirea cu un obstacol.
 

percuție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. percussion, lat. percussio)

1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată și repetată a regiunii examinate.
2. lovire, ciocnire, izbire.
3. instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc.
4. grupă din orchestră din astfel de instrumente.
5. lovire de către percutor a capsei unui cartuș, a unui focos.
 

undare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. unda)

1. mișcare a valurilor; unduire, legănare.
2. izbire ușoară a valurilor; freamătul undelor.
3. trecerea unui lichid în stare de vapori prin clocotire în toată masa lui; fierbere.
4. (var.) undire, (înv.) undezare.
 

izbitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (izbi + -tură)

1. lovitură puternică; izbeală, izbire.
2. locul, urma, semnul rămas în urma unei lovituri; contuzie.
3. (var.) izbătură.