Dictionar

aristocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)

1. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale.
 

blazer

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl., fr. blazer)

1. veston cu dungi colorate, purtat ca uniformă în unele colegii engleze, adesea cu un ecuson pe buzunarul de la piept.
2. jachetă sport de inspirație englezească din stofă, catifea etc.
 

capitulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capitulation)

1. convenție internațională unilaterală, care asigură pentru cetățenii unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat.
 

castă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caste, port. casta)

1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc.
2. (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică.
3. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții.
 

clauză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. clausa, fr. clause)

1. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc.
2. ~a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state.
 

concediu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (concedia, după fr. congé)

1. interval de timp în care angajații sunt scutiți, în temeiul legii, de a presta munca.