Dictionar

armament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armement, lat. armamentum)

1. totalitatea mijloacelor tehnice de luptă din dotarea unei unități militare, a unei nave, țări etc.
2. tot ce există la bordul unei nave gata de plecare.
 

cazarmament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. casernement)

1. (înv.) acțiunea de a încazarma, de a caza sau de a găzdui oamenii în cazărmi; starea unei persoane încazarmate.
2. ansamblul efectelor pentru pat care se dau unui militar la încazarmare; (prin analogie) efecte pentru pat date unui muncitor pe șantier.
 

armurier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armurier)

1. cel care fabrică, repară sau vinde arme (de foc).
2. (maistru militar) specialist în verificarea și repararea armamentului.
 

arsenal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arsenal, it. arsenale)

1. întreprindere (militară) pentru fabricarea sau repararea armamentului sau munițiilor.
2. (fig.) ansamblul mijloacelor de luptă, de care se servește cineva într-o acțiune, profesie etc.
 

autotun

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + tun)

1. autovehicul de luptă blindat, fără turelă, pe șenile, cu armament de artilerie puternic.
 

bipied

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bipied)

1. suport cu două picioare; bipod.
2. (armament) suport pentru țeava unei arme care se sprijină pe sol prin două picioare în formă de V inversat, folosit pentru stabilizarea armei și pentru o tragere mai precisă.
 

calibru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calibre)

1. diametru interior al unui tub, al țevii unei guri de foc; diametrul unei torpile etc.; greutatea unei bombe de aviație.
2. instrument de precizie cu care se verifică gradul de uzură a țevilor armamentului de infanterie.
3. instrument pentru măsurarea și controlul dimensiunilor unor piese fabricate.
4. (fig.) mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi.
 

crenel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. crenel, după fr. créneau)

1. deschizătură într-un zid de apărare care permite tragerea cu armamentul portativ sau observarea câmpului de luptă.
2. deschizătură între două merloane alăturate ale zidului unei cetăți.
3. ornament la partea superioară a unui dulap, în special în goticul german, care imită crenelurile (1) unei fortificații.