juni

Parte de vorbire:  vb. intr. (reg., înv.)  
Etimologie: (v. june)

1. a rămâne necăsătorit (celibatar).
2. a trăi ca burlac.

junimism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: („Junimea“ + -ism)

1. mișcare literar-culturală și politică din a doua jumătate a sec. XIX, care a pledat împotriva „formelor fără fond” și a oricăror excese.

junimist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: („Junimea“ + -ist)

1. I. care ține de junimism, privitor la junimism.
2. II. adept al junimismului.
3. membru al societății literare „Junimea” (înființată la Iași în 1863).
4. (prin ext.) membru al unei fracțiuni a partidului conservator.

junincă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. junix, -cis)

1. vacă tânără, între doi și trei ani, care încă nu a avut vițel; juncană, juncă.
2. (var.) junică.

junior, -oară

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. junior, lat. iunior)

1. s. m. f. sportiv tânăr (între 13 și 19 ani).
2. s. m. (după un nume onomastic) fiu, descendent (în raport cu tatăl).

juniorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. juniorat)

1. vârsta anterioară majoratului.
2. perioadă cât un sportiv face parte din echipa de juniori.

junit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (reg., înv.)  
Etimologie: (v. juni)

1. care a rămas necăsătorit.

antijunimism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + junimism)

1. atitudine, concepție antijunimistă.

antijunimist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (anti- + junimist)

1. (persoană) care este împotriva junimismului, care se opune manifestărilor junimiste în literatură sau politică.

junimist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: („Junimea“ + -ist)

1. I. care ține de junimism, privitor la junimism.
2. II. adept al junimismului.
3. membru al societății literare „Junimea” (înființată la Iași în 1863).
4. (prin ext.) membru al unei fracțiuni a partidului conservator.

juniorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. juniorat)

1. vârsta anterioară majoratului.
2. perioadă cât un sportiv face parte din echipa de juniori.

minim, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. minime, lat. minimus)

1. adj. cel mai mic (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); foarte mic; minimal.
2. s. f. valoarea cea mai mică, într-un interval, a unei variabile sau funcții.
3. centru de joasă presiune atmosferică.
4. categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg.
5. s. n. minimum.
6. ~ de trai = venitul necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare de consum ale unei persoane sau familii.

neojunimism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + junimism)

1. școală estetică, inițiată de Mihail Dragomirescu, care reactualizează principiile junimiste.