busculadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bousculade)

1. înghesuială, învălmășeală, dezordine (cu ciocniri).

dedal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dédale)

1. labirint.
2. (fig.) încurcătură, învălmășeală.

haos

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. chaos)

1. (în mitologia greacă) stare primitivă de neorganizare în care, după presupunerea celor vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) prăpastie fără fund în care s-ar fi găsit într-un amestec confuz și dezordonat elementele și materia înainte de organizarea lumii; abis.
2. (teologie) confuzia generală a elementelor înainte de separarea și aranjarea lor pentru a forma lumea; starea vagă și vidă a pământului înainte de intervenția creatoare a lui Dumnezeu.
3. stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare.
4. (fig.) ceea ce este sau pare a fi neorganizat, dezordonat, confuz, uneori incoerent sau obscur.
5. (fig.) (în special) dezordine socială, politică sau economică; stare de frământare și anarhie.
6. (var.) (înv.) caos, chaos.

talona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. talonner)

1. tr. (sport) a urmări pe adversar, a presa puternic.
2. (fam.) a urmări pe cineva de aproape, a se ține scai de cineva.
3. intr. (rugbi) a face să iasă balonul din învălmășeală.

taloner

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. talonneur)

1. jucător de rugbi care se găsește în învălmășeală, între doi pilieri, având sarcina de a talona.

mănăstire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (slav. monastyri)

1. așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe.
2. ansamblu de clădiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de așezământ.
3. a se duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) ~ = a (se) călugări.
4. (argou) a se face ~ = a se produce învălmășeală, înghesuială; a începe bătaia.
5. (var.) mânăstire, (înv.) monastire.