OK
X
locuibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (locui + -bil)
1.
în
care
se
poate
locui,
bun
de
locuit;
(înv.)
locuincios.
2.
(antonim)
nelocuibil.
locuibilitate
Parte de vorbire:
s.f. (pl. -tăți)
Etimologie: (locuibil + -itate)
1.
însușire
a
unui
spațiu
de
a
fi
locuit.
2.
(antonim)
nelocuibilitate.
locuincios, -oasă
Parte de vorbire:
adj. (învechit)
Etimologie: (locuință + -os)
1.
în
care
se
poate
locui,
bun
de
locuit;
locuibil.
2.
(antonim)
nelocuibil.
locuire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (locui)
1.
faptul
de
a
locui
undeva.
2.
stabilire
cu
locuința
într-un
anumit
loc.
locuit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (locui)
1.
(despre
case,
regiuni,
ținuturi
etc.)
în
care
locuiește
cineva,
unde
sunt
oameni;
populat.
2.
(antonim)
nelocuit.
locuitoresc, -ească
Parte de vorbire:
adj. (învechit)
Etimologie: (locuitor + -esc)
1.
care
aparține
sau
care
este
specific
locuitorilor.
2.
care
provine
de
la
locuitori;
referitor
la
locuitori.
ablacta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)
1.
intr.
a
înceta
secreția
de
lapte
matern.
2.
tr.
a
înlocui
treptat
laptele
matern
cu
alte
alimente
necesare
sugarului;
a
înțărca.
3.
(refl.;
despre
sugari)
a
refuza
laptele
matern.
aborigen, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)
1.
I.
referitor
la
locul
unde
se
află
cineva,
originar
din
acest
loc;
băștinaș,
autohton,
indigen.
2.
II.
locuitor
originar
din
țara
în
care
locuiește.
3.
(antonime)
alogen,
străin.
acidoliză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acidolyse)
1.
operație
prin
care
un
acid
înlocuiește
un
alt
acid
dintr-un
ester.
adverbial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)
1.
(despre
cuvinte,
construcții
gramaticale)
cu
valoare
de
adverb.
2.
(gramatică)
locuțiune
~ă
=
grup
de
cuvinte,
fixat
prin
utilizare,
care
poate
fi
înlocuit
cu
un
adverb
într-o
propoziție
pentru
a
forma
o
nouă
propoziție
(corectă
din
punct
de
vedere
gramatical);
(abreviere)
loc.
adv.
afgan, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. afghan)
1.
adj.,
s.
m.
f.
(locuitor)
din
Afganistan.
2.
(s.
f.)
limbă
indo-europeană
vorbită
de
afgani.
3.
s.
m.
câine
de
companie
decorativ,
de
origine
afgană.
african, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. africain, lat. africanus, it. africano)
1.
adj.,
s.
m.
f.
(locuitor)
din
Africa.
2.
adj.
care
aparțin
Africii.
3.
artă
~ă
(sau
artă
neagră)
=
artă
care
se
manifestă
mai
ales
în
sculptura
antropomorfă
și
animalieră,
în
țesături,
orfevrărie.