Dictionar

nobil, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)

1. adj. cinstit, generos, mărinimos; ales; bun, curajos.
2. metal ~ = metal prețios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în cantități mici în atmosferă.
3. distins, grațios, elegant.
4. s. m. f. persoană care face parte din nobilime.
 

nobiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nobiliaire)

1. care aparține nobilimii.
 

nobilime

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (nobil + -ime)

1. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deține un titlu de noblețe.
 

nobilissim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. nobilissimus)

1. înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat.
 

nobilissimat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. nobilissimatus)

1. demnitate de nobilissim.
 

angelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. angélique, lat. angelicus)

1. îngeresc, (ca) de înger.
2. (fig.) serafic, nobil, pur.
 

ARISTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. aristo-, cf. gr. aristos „cel mai bun, foarte distins”)

1. „distins, nobil, perfect”.
 

aristocrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristocrate)

1. I. care aparține aristocrației; aristocratic.
2. II. membru al unei aristocrații, nobil.
3. (politică) susținător al aristocrației.
4. (prin ext.) persoană privilegiată din cauza averii, profesiei sau anumitor calități.
 

aristocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)

1. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale.
 

armoarii

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. armoiries)

1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.
 

banderie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banderie)

1. ceată de oameni înarmați care însoțeau un nobil feudal în luptă.
2. detașament de infanterie.