OK
X
acuza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accusare)
1.
a
învinui,
a
învinovăți;
a
incrimina.
2.
(jur.)
a
imputa
cuiva
un
delict,
o
crimă.
3.
a
arăta,
a
vădi,
a
dovedi;
a
manifesta.
acuză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. accusa)
1.
faptul
prin
care
se
atribuie
cuiva
o
culpă;
învinuire,
acuzare.
acuzabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. accusable)
1.
care
poate
fi
acuzat.
2.
(antonim)
inacuzabil.
acuzare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (acuza)
1.
acțiunea
de
a
acuza.
2.
persoană,
instanță
care
acuză
într-un
proces
penal.
acuzat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (acuza)
1.
(persoană)
care
face
obiectul
unei
acuzații,
care
este
inculpată;
învinuit,
învinovățit,
pârât.
acuzație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)
1.
acțiune
în
justiție
prin
care
cineva
este
acuzat;
acuzare.
2.
orice
reproș,
orice
imputare
făcută
unei
persoane
pentru
o
culpă,
un
defect.
3.
(var.)
(înv.)
acuzațiune.
4.
(antonime)
disculpare,
dezvinovățire.
acuzativ
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. accusativus, fr. accusatif)
1.
caz
al
declinării
care
exprimă
unele
complemente
și
unele
atribute.
acuzator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. accusateur)
1.
(cel)
care
acuză.
2.
~
public
=
(în
unele
state)
procuror
(2)
în
procesele
criminale.
absolvi
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)
1.
a
termina
un
ciclu,
o
formă
de
învățământ.
2.
(jur.)
a
elibera
nepedepsit
un
acuzat
când
faptul
imputabil
nu
este
prevăzut
de
lege;
a
scuti
de
pedeapsă.
act
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)
1.
manifestare
a
unei
activități;
acțiune,
faptă.
2.
a
face
~
de
prezență
=
a
apărea
undeva,
obligat
sau
din
politețe.
3.
document,
înscris
oficial.
4.
~
de
acuzare
=
concluzie
scrisă
asupra
anchetării
unei
cauze
penale,
bază
la
dezbaterile
unui
proces.
5.
diviziune
a
unei
opere
dramatice.
6.
~
sexual
=
împreunare
sexuală
între
doi
indivizi;
contact
sexual.
acuzabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. accusable)
1.
care
poate
fi
acuzat.
2.
(antonim)
inacuzabil.
acuzare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (acuza)
1.
acțiunea
de
a
acuza.
2.
persoană,
instanță
care
acuză
într-un
proces
penal.
acuzat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (acuza)
1.
(persoană)
care
face
obiectul
unei
acuzații,
care
este
inculpată;
învinuit,
învinovățit,
pârât.
acuzator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. accusateur)
1.
(cel)
care
acuză.
2.
~
public
=
(în
unele
state)
procuror
(2)
în
procesele
criminale.