cordon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cordon)

1. cingătoare (de stofă, de piele etc.)2. conductor electric de liță, izolat și strâns într-un înveliș protector.
2. corp fibros.
3. structură anatomică cilindrică lungă.
4. ~ litoral = fâșie îngustă de uscat rezultată din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenții marini, care separă marea de un golf sau de o lagună; perisip.
5. margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală.
6. (arhit.) mulură orizontală pe un perete. II șir de posturi militare de pază; șir de soldați care păstrează ordinea în anumite poziții.
7. ~ sanitar = totalitatea măsurilor de izolare la care este supusă o zonă bântuită de o contagiune; formație militară care asigură această izolare.

cordonetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cordonnet)

1. cordon mic.
2. șiret foarte fin de mătase, aur sau argint, folosit în broderie.

ambrasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrasse)

1. cordon care ține strâns mijlocul unei perdele sau draperii.

bickford

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bickford)

1. cordon de materie fuzantă pentru aprinderea explozivelor, care arde lent.
2. fitil de siguranță.

blastofor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blastophore)

1. cordon ombilical al ovulului.
2. fir care leagă sămânța de pericarp, nutrind-o în tinerețe.
3. formațiune anatomică cu aspect de cordon.

bridă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bride)

1. gaică de stofă, de ață etc. prin care se trece cordonul.
2. piesă metalică care leagă arcurile de osii.
3. legătură din (sârmă de) oțel pentru solidarizarea unor piese asamblate.
4. coroană metalică la îmbinarea tuburilor.
5. mănunchi de fibre conjunctive, format în organism ca urmare a unui proces inflamator; aderență.

cavalier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cavalier)

1. adj. perspectivă ~ă = proiecție oblică a obiectelor pe un plan, ca și cum ar fi văzute dintr-un punct situat la infinit; plan ~ = plan stabilit după această perspectivă.
2. s. n. terasă înaltă, într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor.
3. cordon continuu de pământ sau alte materiale de-a lungul unui drum, rezultat din curățirea șanțurilor.

CINGUL-, CINGULO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cingul/o/, cf. lat. cingulum)

1. „cordon, cingătoare, brâu”.