auzitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (auzi + -tură)

1. faptul de a auzi, de a percepe și a distinge sunetele cu ajutorul simțului auzului; auzire.

călăuzi

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (călăuz[ă] + -i)

1. tr. a conduce pe cineva pe un drum.
2. a îndruma, a învăța, a povățui.
3. refl. a se orienta, a se conduce după...
4. (var.) (înv.) a (se) călăuzli.

exauzi

Parte de vorbire:  vb. tr. (învechit)  
Etimologie: (lat. exaudire)

1. a asculta pe cineva cu înțelegere.
2. a îndeplini rugămintea cuiva.
3. (var.) a esauzi.

aparteu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aparté)

1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
3. (antonim) dialog.

audibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. audible, lat. audibilis)

1. care poate fi auzit, perceput de urechea umană.
2. perceptibil ca sunet de urechea umană.
3. care poate fi auzit și înțeles.
4. (var.) auzibil.
5. (antonime) neaudibil, inaudibil.

audibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. audibilité)

1. proprietate a sunetelor de a fi percepute de ureche.
2. faptul pentru un sunet, un zgomot sau chiar un cuvânt, de a fi auzit de cineva sau de ceva.
3. (antonim) inaudibilitate.

audiograf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. audiographe)

1. audiometru înregistrator care realizează un grafic al nivelului minim de sunet pe care o persoană îl poate auzi la diferite frecvențe.

conduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. conducere)

1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoți pe cineva.
5. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).

consonantă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Konsonant)

1. sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient de tare pentru a fi auzit; sunet al vorbirii caracterizat, spre deosebire de vocale, prin faptul de a nu putea fi singurul constituent sau singurul tip de constituent al unui cuvânt (conceptul modern de „consoană” nu mai necesită apariția concomitentă cu o vocală); consoană.
2. desemnează literele alfabetului diferite de vocale.
3. (var.) (înv.) consonant.