Dictionar

Rezultate principale (Plebe;):

Plebe

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. plèbe, lat. plebs)

1. (în Roma antică) pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate.

2. (în evul mediu) pătura cea mai săracă a populației orășenești; (p. ext.) populație asuprită, exploatată; poporul de jos, gloată.

3. (peior.) categorie de oameni declasați; drojdia societății.


Rezultate secundare (Plebe;):

Plebeian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. plébéien)

1. I. referitor la plebe; plebeic.

2. (antichitate) referitor la clasa socială cea mai de jos.

3. II. (antichitate) persoană care făcea parte din plebe; plebeu.

4. (prin ext.) cetățean care nu aparține clasei conducătoare.


Plebeianism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (plebeian + -ism)

1. comportament de plebeu, aer de plebeu; plebeism.

2. expresie lipsită de decență, mod plebeian de a vorbi.


Plebeic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. plebejisch)

1. referitor la plebe; plebeian.


Plebeu, -ee

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. plebeius)

1. (cetăţean roman) care aparţinea plebei; plebeian.

2. (om) care face parte din plebe.


Client, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. client, lat. cliens)

1. plebeu roman care recunoştea patronajul unui patrician.

2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public.

3. cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor.

4. (loc. nom.) ~ final = client care obține un bun sau un serviciu în schimbul unor bani și al cărui scop nu este revânzarea.


Plebeian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. plébéien)

1. I. referitor la plebe; plebeic.

2. (antichitate) referitor la clasa socială cea mai de jos.

3. II. (antichitate) persoană care făcea parte din plebe; plebeu.

4. (prin ext.) cetățean care nu aparține clasei conducătoare.


Plebeic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. plebejisch)

1. referitor la plebe; plebeian.


Plebeu, -ee

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. plebeius)

1. (cetăţean roman) care aparţinea plebei; plebeian.

2. (om) care face parte din plebe.


Plebicol, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (fr. plébicole, lat. plebicola)

1. (cel) care flatează, măguleşte mulţimea; demagog.

2. (persoană) care caută placă plebei, poporului; demagog.


Plebiscit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. plébiscite, lat. plebiscitum)

1. (ant.) decizie, lege făcută şi votată de plebe.

2. referendum.