Dictionar

plebe

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. plèbe, lat. plebs)

1. (în Roma antică) pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate.
2. (în evul mediu) pătura cea mai săracă a populației orășenești; (p. ext.) populație asuprită, exploatată; poporul de jos, gloată.
3. (peior.) categorie de oameni declasați; drojdia societății.
 

plebeian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. plébéien)

1. I. referitor la plebe; plebeic.
2. (antichitate) referitor la clasa socială cea mai de jos.
3. II. (antichitate) persoană care făcea parte din plebe; plebeu.
4. (prin ext.) cetățean care nu aparține clasei conducătoare.
 

plebeianism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (plebeian + -ism)

1. comportament de plebeu, aer de plebeu; plebeism.
2. expresie lipsită de decență, mod plebeian de a vorbi.
 

plebeic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. plebejisch)

1. referitor la plebe; plebeian.
 

plebeu, -ee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. plebeius)

1. (cetățean roman) care aparținea plebei; plebeian.
2. (om) care face parte din plebe.
 

client, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. client, lat. cliens)

1. plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician.
2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public.
3. cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor.
4. (loc. nom.) ~ final = client care obține un bun sau un serviciu în schimbul unor bani și al cărui scop nu este revânzarea.
 

plebeian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. plébéien)

1. I. referitor la plebe; plebeic.
2. (antichitate) referitor la clasa socială cea mai de jos.
3. II. (antichitate) persoană care făcea parte din plebe; plebeu.
4. (prin ext.) cetățean care nu aparține clasei conducătoare.
 

plebeic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. plebejisch)

1. referitor la plebe; plebeian.
 

plebeu, -ee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. plebeius)

1. (cetățean roman) care aparținea plebei; plebeian.
2. (om) care face parte din plebe.
 

plebicol, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (fr. plébicole, lat. plebicola)

1. (cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog.
2. (persoană) care caută să placă plebei, poporului; demagog.
 

plebiscit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plébiscite, lat. plebiscitum)

1. (ant.) decizie, lege făcută și votată de plebe.
2. referendum.