OK
X
expertiza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. expertiser)
1.
a
supune
unei
expertize.
2.
(fig.)
a
examina
cu
atenție,
insistență.
expertiză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. expertise)
1.
cercetare
întreprinsă
de
un
expert
cu
privire
la
o
situație,
la
o
problemă
etc.
2.
rezultatul
constatărilor
făcute;
aport
al
unui
expert.
3.
~
medicală
=
a)
examinare
a
capacității
de
muncă
a
cuiva;
b)
consultație
sau
autopsie
făcută
de
medicul
legist.
contraexpertiză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. contre-expertise)
1.
expertiză
spre
a
verifica
o
expertiză
anterioară.
consolidație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. consolidation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
consolida;
acțiunea
de
a
face
mai
ferm,
mai
solid,
mai
stabil;
rezultat
al
acestei
acțiuni;
consolidare.
2.
operație
prin
care
se
mărește
capacitatea
de
rezistență
a
unei
clădiri,
a
unui
edificiu,
a
unui
zid
etc.
3.
comprimarea
și
întărirea
terenului
printr-un
fenomen
natural
sau
prin
compactare;
fixarea
solurilor
prin
vegetație,
drenaj
etc.
4.
termen
folosit
în
expertiza
medicală
pentru
a
desemna
că
starea
unui
pacient
sau
a
unei
persoane
vătămate
este
stabilizată,
nu
va
mai
varia
în
timp,
și
devine
astfel
posibilă
evaluarea
invalidității
care
rezultă
din
acest
stadiu.
5.
(finanțe)
convertire
a
datoriei
rambursabile
a
unui
stat
în
datorie
perpetuă,
din
care
se
poate
reclama
numai
dobânda.
6.
(științe
juridice)
reunire
a
unei
proprietăți
și
a
uzufructului.
7.
(economie)
fuziunea
mai
multor
companii.
8.
(med.)
desemnează
procesul
prin
care
organismul
repară
oasele
rupte.
9.
(var.)
consolidațiune.
10.
(antonime)
deconsolidare,
slăbire,
șubrezire.
contraexpertiză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. contre-expertise)
1.
expertiză
spre
a
verifica
o
expertiză
anterioară.
expert, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. expert, lat. expertus)
1.
adj.
cu
experiență,
care
are
cunoștințe
temeinice
într-un
anumit
domeniu.
2.
(inform.)
sistem
~
=
program
de
exploatare
inteligentă
a
unei
baze
de
date
caracteristice
unui
domeniu
de
aplicație.
3.
s.
m.
f.
specialist
într-un
anumit
domeniu.
4.
persoană
însărcinată
să
facă
o
expertiză.
terotehnologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. terotechnology)
1.
ramură
a
tehnologiei
care
include
managementul,
ingineria
și
expertiza
financiară
la
instalarea
și
operarea
eficientă
și
întreținerea
echipamentelor
și
mașinilor;
terotehnică.