Dictionar

emite

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. emittere, după fr. émettre)

1. a lansa, a enunța, a exprima (o părere, o teorie).
2. a elabora, a pune în vigoare (o lege, un decret etc.)
3. a pune în circulație (bancnote, hârtii de valoare etc.).
4. a produce, a răspândi radiații, unde electromagnetice etc.; a transmite, a difuza.
 

demite

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. demittere, fr. démettre)

1. a obliga pe cineva să-și părăsească funcția, locul de muncă, sarcina; a destitui.
 

emitent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. emittente, lat. emittens)

1. adj. care emite (hârtii de valoare, bancnote, unde).
2. s. m. (lingv.) emițător.
3. s. m. organism (stat, companie publică sau privată, organism internațional) care lansează un împrumut.
 

remite

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. remittere, după fr. remettre)

1. a înmâna, a preda, a încredința.
2. a renunța la o sumă datorată de un debitor.
 

apertură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aperture, lat. apertura)

1. deschizătură, orificiu.
2. grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii unui fonem.
3. caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecție al axei obiectivului cu planul acestuia.
 

apsitirie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apsithyrie)

1. afonie extremă, caracterizată prin imposibilitatea de a emite mai mult de un murmur (pierderea completă a vocii).
 

articula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. articuler, lat. articulare)

1. tr. a emite, a rosti cuvinte, sunete.
2. a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
3. a atașa articolul unui substantiv.
4. refl. a se lega printr-o articulație.
 

beeper

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. beeper)

1. aparat mic care emite un semnal sonor; pager.
 

bruiaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brouillage)

1. faptul de a bruia; perturbare electromagnetică voită a recepției undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeași frecvență.
 

buglă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. bugle)

1. trompetă din piele care emite un sunet mai moale și mai plăcut decât cel emis de corn.
2. (pl.) nume generic dat instrumentelor de suflat de alamă din familia trompetei.