Dictionar

balata

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. balata)

1. gumă dintr-un arbore din America tropicală, la fabricarea izolanților, la impregnarea curelelor de transmisie.
 

balată

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. ballata)

1. poezie (medievală) care se cânta pe o melodie de dans, din una sau mai multe strofe și un refren.
 

ciocolată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ciocolata)

1. amestec solidificat de cacao și zahăr cu alte ingrediente.
2. băutură din praf de ciocolată (1) dizolvat în apă sau în lapte.
 

culată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. culatta)

1. partea dinapoi a țevii unei guri de foc.
 

dilata

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dilater, lat. dilatare)

1. refl., tr. a(-și) mări volumul sub acțiunea căldurii.
2. refl. (despre unele organe) a se mări, a se lărgi.
 

eclata

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. éclater)

1. a străluci; a impresiona puternic, a orbi prin strălucire.
2. (fig.) a izbucni, a se manifesta violent, brusc.
 

acreditiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.
 

adenolimfocel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adénolymphocèle)

1. dilatație a vaselor și a ganglionilor limfatici.
 

adula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aduler, lat. adulari)

1. a linguși, a flata în chip servil.
 

adulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

agranulocit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agranulocyte)

1. (biochimie) globulă albă care are puține granule citoplasmatice și o cantitate limitată de citoplasmă (spre deosebire de granulocit); leucocită negranulată.
 

alternat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alternat)

1. drept al unui stat de a fi numit primul în exemplarul care îi revine din textul tratatului la care este parte.
2. schimbare pe rând; succedare regulată a fenomenelor specifice, a culturilor; alternare.