acil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acyl)

1. radical monovalent derivat din acizii organici.

acilare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. acylation)

1. reacție chimică de introducere a unui radical acil în molecula unui compus organic.

bacil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bacille, lat. bacillum)

1. (biologie) gen de bacterii de forma unui bastonaș mai mult sau mai puțin alungit, unele specii fiind patogene.
2. purtător de ~i = persoană care poartă germenii de contagiune a unei boli, dar fără a prezenta simptomele aparente ale acestei boli.

colibacil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. colibacille)

1. bacil în intestinul gros, care degradează proteinele și glucidele și care poate deveni patogen în anumite cazuri.

delicat; subțire; gracil

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT gracilis; gracilientus; lepidus; tenuis
2. FR grêle; fluent; gracile; mince; ténu
3. EN slender; thin; concinnous; neat
4. DE schlank; zierlich; fein; dünn; mager
5. RU стройный; тонкий; изящный
6. HU törékeny; finom, vékony; karcsú

diplobacil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diplobacille)

1. bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi, cap la cap.

lactobacil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lactobacille)

1. bacterie capabilă să transforme zaharurile în acid lactic.

acilare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. acylation)

1. reacție chimică de introducere a unui radical acil în molecula unui compus organic.

adaptativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adaptatif)

1. care se poate adapta; care permite sau facilitează adaptarea; adaptiv.

anabolizant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. anabolisant)

1. I. care activează sau facilitează anabolismul.
2. II. (biochimie) substanță care facilitează sau augmentează fenomenele de anabolism, adică producția tisulară, în special masa musculară.

anilidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. anilide)

1. derivat de acilare al anilinei și al omologilor respectivi, prin acțiunea acizilor, a clorurilor acide și a anhidridelor.

armătură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte.
3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliș metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3).

astacicultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astaciculture, cf. lat. astacus „rac”)

1. ramură a acvaculturii, care se ocupă cu creșterea racilor.
2. creșterea racilor în scopuri comerciale sau semi-comerciale.