OK
X
delict
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. delictum, fr. délict)
1.
încălcare
ușoară
a
legii
penale,
sancționată
cu
închisoare
corecțională
sau
amendă.
cvasidelict
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. quasi-délit)
1.
(jur.)
fapt
ilicit
care,
comis
fără
intenția
de
a
vătăma,
cauzează
totuși
o
daună,
putând
da
naștere
la
o
acțiune
civilă
pentru
daune-interese.
2.
(jur.)
daune
cauzate
neintenționat
cuiva
prin
imprudență
sau
neglijență.
3.
(var.)
cuasidelict.
delictual, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. délictuel)
1.
care
prezintă
caracterele
unui
delict;
care
ține
de
un
delict;
delictuos.
delictuos, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. délictueux)
1.
care
constituie
un
delict;
delictual.
absolutoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
1.
adj.
care
iartă
un
delict,
un
păcat
etc.
2.
s.n.
act
juridic
prin
care
cineva
este
absolvit
de
o
datorie,
de
o
obligație.
3.
act
de
absolvire
a
unei
școli.
abuz
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
1.
întrebuințare
fără
măsură
a
unui
lucru;
exces.
2.
încălcare
a
legalității;
faptă
ilegală.
3.
utilizare
greșită
a
unui
drept,
a
unei
prerogative,
a
unui
privilegiu.
4.
nedreptate
introdusă
și
fixată
prin
cutumă.
5.
(rar)
eroare
care
constă
din
exagerarea
unui
fapt,
a
unei
păreri
etc.
6.
~
de
drept
=
delict
care
constă
în
exercitarea
unui
drept
cu
nesocotirea
scopului
său
social-economic.
7.
~
de
încredere
=
infracțiune
constând
din
înșelarea
încrederii
cuiva.
8.
~
de
putere
=
infracțiune
manifestată
prin
depășirea
atribuțiilor.
9.
~ul
de
active
corporative
=
utilizarea
activelor
unei
societăți
comerciale
în
scopuri
personale.
10.
(loc.
adv.)
prin
~
=
abuziv,
exagerat.
acuza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accusare)
1.
a
învinui,
a
învinovăți;
a
incrimina.
2.
(jur.)
a
imputa
cuiva
un
delict,
o
crimă.
3.
a
arăta,
a
vădi,
a
dovedi;
a
manifesta.
atenuant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. atténuant, lat. attenuans)
1.
care
atenuează,
care
face
mai
puțin
grav.
2.
(dreptul
penal)
care
atenuează,
care
diminuează
gravitatea
unei
infracțiuni
sau
delict.
3.
circumstanțe
~e
=
împrejurări
care
ușurează
răspunderea
penală
a
unui
inculpat
(antonim:
circumstanță
agravantă).
braconaj
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. braconnage)
1.
delict
făcut
de
cel
care
braconează.
coacuzat, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. coaccusé)
1.
I.
acuzat
că
a
săvârșit
un
delict
împreună
cu
altcineva.
2.
II.
cel
acuzat
în
același
proces
împreună
cu
alții.
3.
oricare
dintre
mai
mulți
inculpați
care
răspund
la
aceeași
acuzație.