destinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. destination, lat. destinatio)

1. întrebuințare dinainte hotărâtă.
2. (inform.) dispozitiv sau program care primește informații.
3. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva.

predestinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prédestination, lat. praedestinatio)

1. predestinare.

aeropurtat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. aéroporté)

1. transportat pe calea aerului (nu implică aterizarea); aerotransportat.
2. trupe ~e = trupe parașutate deasupra destinației lor.

autospecială

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. autospeciale)

1. autovehicul cu destinație specială, având caroseria adaptată pentru un anumit scop.

columbogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (columbo- + /aero/gramă)

1. mesaj poștal cu greutate mică, dus la destinație cu ajutorul porumbeilor călători.

conosament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. konosament, germ. Konnossement)

1. contract semnat de armator sau de comandantul unei nave comerciale prin care se confirmă primirea mărfii, precum și obligația de a o transporta în condiții bune și a o preda la destinație.

cotă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cote, lat. quato)

1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună sau care îi revine în urma unei împărțeli.
2. parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație; cotă-parte, participație.
3. contribuție obligatorie, în produse agricole, impusă producătorilor de către stat la termene și prețuri fixate de el.
4. document de referință care constată cursul valorilor înscrise la bursă2, rezultate din cotațiile unei zile.
5. ~a bursei = nivelul cursului valutar la bursă.
6. altitudine a unui punct față de nivelul mării; nivelul unei ape curgătoare.
7. nivelul la care navighează un submarin.
8. (mat.) a treia coordonată carteziană a unui punct din spațiu.
9. fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei construcții indicate pe un desen.
10. semn în cifre și litere care arată locul unor cărți, documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă, a unei piese filatelice în cataloage sau reviste de specialitate.

curier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. courrier)

1. s. m. f. cel care transportă la destinație corespondență, mesaje etc.; factor poștal.
2. ștafetă.
3. s. n. transportul scrisorilor, al ziarelor etc.
4. scrisorile expediate sau primite deodată.
5. mijloc de transport (vehicul, navă, avion) care servește la transportul corespondenței sau asigură un serviciu comercial regulat.
6. cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă.