intersecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intersecter)

1. a (se) întretăia.

cisoidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cissoïde)

1. curbă plană descrisă de un punct de pe o secantă mobilă care trece printr-un punct fix al unui cerc, intersectându-l a doua oară.

diedru

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dièdre)

1. figură geometrică din două semiplane limitate de aceeași dreaptă, de intersecție.
2. (adj.) unghi ~ = unghi care se formează prin intersectarea a două plane.

horn

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Horn, fr. horn)

1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereților circurilor glaciare.
2. (alp.) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți.

intrica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. intricare, fr. intriquer)

1. a (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare.
2. a (se) confunda; a face intrigi.

întretăia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. /s’/entrecouper)

1. a (se) încrucișa, a (se) intersecta.

orizont

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. horizon)

1. linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței terestre cu bolta cerească.
2. cerc din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe direcția verticală dusă prin centrul Pământului sau prin locul de observație.
3. (fig.) întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual.
4. ~ de timp = lungime a perioadei de timp după care se face previziunea evoluției fenomenelor economice.
5. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine și aproximativ de aceeași vârstă, prin compoziția petrografică și prin resturile de organisme pe care le conține.
6. totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel.
7. arie de răspândire a trăsăturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizație.
8. (arheol.) depozit de materiale de civilizație suprapuse în împrejurări diferite.
9. fundal (în teatru, în pictură etc.).
10. ~ artificial = instrument la executarea observațiilor cu sextantul, care permite măsurarea înălțimii unui astru deasupra planului orizontului.