ascendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.
2. (despre un astru) care se înalță deasupra liniei orizontului.
3. (fig.) în dezvoltare progresivă.
4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară.
5. s. n. înălțare a unui astru deasupra orizontului.
6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul nașterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naștere.
7. autoritate morală, influență (asupra cuiva).

astrolab

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astrolabe)

1. vechi instrument pentru măsurarea unghiurilor.
2. instrument pentru măsurarea înălțimii aștrilor deasupra orizontului.

culminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. culmination)

1. trecere a unui astru la meridianul unui loc.
2. punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească.
3. punct culminant.

gabie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. gabbia, fr. gabie)

1. platformă cu balustradă la capătul de sus al catargului unei nave pentru a permite observarea orizontului.

orizont

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. horizon)

1. linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței terestre cu bolta cerească.
2. cerc din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe direcția verticală dusă prin centrul Pământului sau prin locul de observație.
3. (fig.) întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual.
4. ~ de timp = lungime a perioadei de timp după care se face previziunea evoluției fenomenelor economice.
5. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine și aproximativ de aceeași vârstă, prin compoziția petrografică și prin resturile de organisme pe care le conține.
6. totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel.
7. arie de răspândire a trăsăturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizație.
8. (arheol.) depozit de materiale de civilizație suprapuse în împrejurări diferite.
9. fundal (în teatru, în pictură etc.).
10. ~ artificial = instrument la executarea observațiilor cu sextantul, care permite măsurarea înălțimii unui astru deasupra planului orizontului.

orizontal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.f.  
Etimologie: (fr., germ. horizontal, germ. Horizont, it. orizonte)

1. paralel cu suprafața unui lichid în echilibru; paralel cu planul orizontului.
2. care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc.
3. referitor la orizont.
4. s.f. dreaptă, direcție perpendiculară pe verticala unui loc.