Dictionar

maturitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. maturité, lat. maturitas)

1. dezvoltare completă din punct de vedere fizic și intelectual; calitatea de a fi matur; perioadă în viața omului între tinerețe și bătrânețe.
2. (fig.) stadiu înaintat de experiență.
3. seriozitate, profunzime.
4. (biol.) dezvoltare desăvârșită a unui organ sau organism, a unui fruct.
5. stadiu de evoluție a solului în care acesta și-a format un profil cu orizonturi bine dezvoltate.
 

maturitate

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT maturitas
2. FR maturité
3. EN maturity
4. DE Reife
5. RU зрелость
6. HU érettség
 

imaturitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immaturité)

1. starea a ceea ce este imatur.
 

prematuritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prématurité)

1. faptul, însușirea de a fi prematur.
 

adult, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. adulte, lat. adultus)

1. adj. deplin dezvoltat.
2. adj., s.m.f. (ființă, organ) ajuns la maturitate.
 

bacalaureat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)

1. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac3 (2).
2. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu.
 

clapetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clapet)

1. clapă de dimensiuni mici.
2. (bot.) parte articulată care închide anterele și care, prin deschidere la maturitate, eliberează polenul.
 

dehiscent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déhiscent, lat. dehiscens)

1. (despre fructe, antere) care se caracterizează prin dehiscență.
2. (despre fructe, antere, sporogoni) care se deschide spontan, la maturitate, eliberând semințele.
3. (anton.) indehiscent.
 

dehiscență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. déhiscence)

1. însușire a unor fructe de a fi dehiscente.
2. (bot.; pentru un organ vegetal) deschiderea de la sine (a unui fruct, a unei antere) cînd ajunge la maturitate.
3. (bot.) deschiderea organelor dehiscente, care se deschid spontan pentru a-și elibera conținutul: fructe, semințe, polen sau spori.
4. (anton.) indehiscență.
 

diseminare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (disemina)

1. acțiunea de a disemina.
2. împrăștiere naturală a semințelor ajunse la maturitate; diseminație.
3. răspândire în organism a agenților unei boli.
4. modul de repartizare a mineralelor într-un zăcământ.