OK
X
ad referendum
Parte de vorbire:
loc. adj.
Etimologie: (lat. ad referendum, pentru a referi)
1.
(despre
acte,
tratate)
cu
condiția
de
a
se
obține
aprobarea
superioară.
cazuistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. casuistique)
1.
parte
a
moralei
stoice,
talmudice,
scolastice
și
iezuite
care
încerca
să
rezolve
cazurile
de
conștiință,
dându-le
interpretări
meșteșugite.
2.
(peior.)
justificare
a
unor
practici
imorale
prin
subtilități
logice;
(prin
ext.)
ingeniozitate,
abilitate
(în
argumentarea
unor
teze
îndoielnice).
3.
sistem
de
investigații,
analize
și
practici
având
la
bază
cazuri
particulare,
individuale.
4.
(med.)
ansamblu
de
cazuri
de
boală
de
un
anumit
profil,
studiate
și
tratate.
congres
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. congrès, engl. congress, lat. congressus)
1.
reuniune
(inter)națională
în
care
delegații
și
invitații
dezbat
probleme
majore
de
ordin
ideologic,
politic,
științific,
profesional,
cultural
etc.
2.
organ
suprem
de
conducere
al
unor
partide,
organizații
de
masă
și
obștești.
3.
denumire
a
parlamentului
în
unele
țări.
4.
denumire
dată
unor
conferințe
internaționale
convocate
pentru
încheierea
de
tratate
de
pace.
5.
denumire
a
unor
partide
politice.
convenție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. convention, lat. conventio)
1.
înțelegere,
acord,
pact
între
state,
instituții
etc.
2.
contact.
3.
denumire
dată
unor
tratate
internaționale.
4.
(lit.,
arte)
acceptare
tacită
a
unor
procedee,
forme
sau
idei.
5.
(pl.)
deprindere
stabilită
prin
tradiție.
6.
adunare
legislativă
a
Franței
între
1792
și
1794.
7.
congres
al
unui
partid,
al
unei
grupări
politice,
reunit
în
vederea
desemnării
candidatului
la
președinție,
stabilirii
platformei-program
etc.
protest
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (lat. protestum, it. protesta)
1.
manifestare
energică
împotriva
unor
încălcări,
a
unor
acțiuni
nedrepte
etc.
2.
formă
a
demersului
diplomatic
prin
care
un
guvern
ia
atitudine
împotriva
unor
acte
săvârșite
de
guvernul
altui
stat,
pe
care
le
consideră
contrare
tratatelor
sau
normelor
de
drept
internațional.
3.
act
public
prin
care
organele
judecătorești
constată
neplata
la
scadență
a
unei
polițe.
ratificație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ratification)
1.
acțiunea
de
a
ratifica
și
rezultatul
ei;
ratificare.
2.
confirmare,
în
formă
autentică,
de
către
o
autoritate
competentă
a
convențiilor,
a
tratatelor
etc.,
pentru
a
le
da
valabilitate;
documentul
legal
al
acestei
confirmări.
3.
(var.)
ratificațiune.
4.
(antonim)
denunțare.