OK
X
înfășurătoare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (înfășura)
1.
(matem.)
curbă
tangentă
la
fiecare
dintre
curbele
unei
familii
de
curbe.
înfășurător
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (înfășură + -[ă]tor)
1.
cilindru
pe
care
se
înfășoară
hârtia
la
ieșirea
din
mașina
de
fabricat.
înfășurător, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (înfășura + -ător)
1.
care
servește
la
înfășurare,
care
înfășoară.
răsucit; contort; înfășurat
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
distortus;
contortus;
torquatus;
tortus
2.
FR
tordu;
contourné;
détorqué;
entortillé;
contorté;
tortillé
3.
EN
torsiv;
contorted;
twisted;
distorted;
coiled
4.
DE
verdreht;
gedreht;
gewunden;
zusammengedreht;
zusammengewunden;
verschlungen;
verschraubt
5.
RU
зaкрученный;
скрученный;
искривленный
6.
HU
csavarodott,
csavart,
sodort,
egymásra
csavarodott;
becsavart
bobinaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. bobinage)
1.
acțiunea
de
înfășurare
a
sârmei
sau
a
unui
material
flexibil
pe
bobine;
(prin
metonimie)
set
de
fire
înfășurate;
bobinare.
2.
(concretizat)
totalitatea
bobinelor
unei
mașini,
ale
unui
aparat
electric
etc.
bobină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bobine)
1.
suport
cilindric
pe
care
se
poate
înfășura
un
fir,
un
cablu,
o
peliculă
sau
bandă
magnetică;
ansamblu
compus
din
acest
suport
și
firul,
cablul
etc.
înfășurat
pe
el.
2.
mosor.
3.
element
component
al
circuitelor
electrice
constituit
din
mai
multe
spire
înfășurate
în
jurul
unui
suport
dielectric
sau
feromagnetic.
4.
~
de
inducție
=
transformator
electric
din
două
înfășurări
bobinate
pe
un
singur
miez
de
fier.
electromagnet
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Elektromagnet)
1.
corp
feromagnetic
magnetizat
temporar
sub
acțiunea
unor
curenți
electrici
de
conducție.
2.
aparat
electric
format
dintr-un
miez
feromagnetic
înfășurat
într-un
fir,
care
îl
magnetizează
temporar
sub
acțiunea
curenților
electrici
ce
străbat
acel
fir.
falarică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. falarica, fr. falarique)
1.
(istorie)
suliță
romană
antică
înfășurată
în
câlți
și
smoală,
care
era
aprinsă
înainte
de
a
fi
aruncată;
armă
de
aruncare
în
formă
de
săgeată,
cu
câlți
și
smoală
aprinsă
în
vârf,
care
era
lansată
fie
cu
mâna,
fie
cu
o
mașină.
fretă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. frette)
1.
tub,
inel
metalic
la
exteriorul
unei
piese
tubulare
pentru
a-i
mări
rezistența
la
presiuni
interioare.
2.
fir
metalic
înfășurat
forțat
pe
o
piesă
tubulară
sau
pe
un
ansamblu
de
piese
pentru
a
le
mări
rezistența
la
solicitări
din
interior
sau
la
forțe
centrifuge.
3.
piesă
inelară
din
oțel
care
înconjură
barele
armăturii
longitudinale
ale
unei
piese
de
beton
armat.
4.
(arhit.)
mulură
dispusă
în
linii
frânte
pe
o
mulură
plată.
lințoliu
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. linceul, lat. linteolum)
1.
bucată
de
pânză,
în
special
cearșaf
de
pat;
foaie
de
pânză
în
care
este
înfășurat
trupul
decedatului;
giulgiu.