școlărel

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (școlar + -el)

1. (și ironic) școlar (din clasele primare).

școlăresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (școlar + -esc)

1. caracteristic școlii sau școlarilor; școlar.
2. (fig.) care dovedește lipsă de maturitate, de profunzime, de originalitate; copilăresc, naiv, simplu.
3. (var.) (înv.) scolăresc, (înv.) școleresc.

școlăret

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (școlar + -et)

1. mulțime de școlari, totalitatea școlarilor; școlărime.
2. (var.) (înv.) scolăret.

antepreșcolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ante- + preşcolar)

1. anterior perioadei preșcolare.

cabinet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabinet)

1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție.
2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva.
3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii.
4. ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc.
5. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat.
6. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern.
7. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase.

extrașcolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (extra1- + şcolar)

1. în afara programului sau a activității școlare.

furcație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. furcatio)

1. diversificare a studiilor prin gruparea disciplinelor și activităților școlare în concordanță cu domenii fundamentale ale cunoașterii umane.

învățământ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. enseignement)

1. proces de instruire și educare în școală.
2. (p. ext.) sistemul instituțiilor școlare dintr-o țară.
3. domeniu de activitate a cadrelor didactice.
4. (pl.) concluzie trasă dintr-o experiență, dintr-un eveniment etc.

liniar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. linéaire, lat. linearis)

1. dispus în linie dreaptă; din linii trasate cu diferite instrumente speciale.
2. (mat.; despre relații, operatori) a cărui variație poate fi reprezentată geometric printr-o dreaptă.
3. formă ~ă = polinom omogen și de gradul întâi în raport cu totalitatea variabilelor; desen ~ = desen în care se folosesc numai linii și contururi.
4. (fig.) drept.
5. (despre organizarea cunoștințelor în programe școlare) care constă în însușirea noțiunilor în formă definitivă și în întreaga lor sferă de cuprindere, fără reluări succesive.