Dictionar

ASTACI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. astacus „rac”)

1. „rac”.
 

astacicultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astaciculture, cf. lat. astacus „rac”)

1. ramură a acvaculturii, care se ocupă cu creșterea racilor.
2. creșterea racilor în scopuri comerciale sau semi-comerciale.
 

astaciform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astaciforme)

1. care are forma unui rac; cu aspect de rac; astacoid, astacomorf.
 

astacolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. astacolithe)

1. (geologie, paleontologie) crustaceu petrificat, fosilă de rac.
 

astâmpărător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (astâmpăra + -tor)

1. care astâmpără, liniștește; liniștitor, calmant.
 

astatic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT astaticus
2. FR astatique
3. EN indifferent; unstable
4. DE astatisch; in jeder Lage im Gleichgewicht befindlich
5. RU aстaтический; безрaзличный
6. HU közömbös, instabil
 

aalenian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.
 

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
 

abarticular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)

1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.
 

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
 

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
 

abietacee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abietacées)

1. (bot.) familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.