instrucție
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. instruction, lat. instructio)
Etimologie: (fr. instruction, lat. instructio)
1. ansamblu de cunoștințe predate sau căpătate prin studiu organizat; învățătură, învățământ.
2. pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare.
3. (jur.) fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor.
4. judecător de ~ = (în unele țări) magistrat care cercetează cauzele penale.