Dictionar

antigerminativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + germinativ)

1. substanță care împiedică germinarea plantelor.
 

donativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. donativum)

1. dar în bani acordat soldaților de împărații romani, la urcarea lor pe tron.
 

nativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)

1. adj. (despre elemente chimice) care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur2. înnăscut; natural.
2. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen.
 

nativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nativisme)

1. denumire dată acelor sisteme filozofice care atribuie ideilor și principiilor de activitate umană un caracter înnăscut.
2. concepție proprie mișcării social-politice a autohtonilor din colonii, care revendică revenirea la puterea local-tradițională.
 

nativist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. nativiste)

1. I. referitor la nativism, teorie care consideră că percepția spațiului și timpului este înnăscută și nu dobândită treptat.
2. II. adept al nativismului.
3. (antonim) genetist.
 

nativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. nativité)

1. caracter nativ, înnăscut.
2. calitate de a fi locul de origine.
3. zi de naștere a cuiva; (specializat) naștere a lui Iisus Hristos.
 

acroblasteză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acroblastèse)

1. ieșire a tubului germinativ prin vârful sporului, la licheni.
 

admitanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. admittance)

1. mărime inversă impedanței unui circuit electric de curent alternativ.
 

ALELO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. allélo- cf. gr. allelon „alternativ, reciproc”)

1. „alternativ, reciproc”.
 

alternant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alternant)

1. care alternează.
2. (despre anumite roci) compus din straturi alternative.
3. (med.) puls ~ = aritmie caracterizată printr-o alternanță de pulsații normale și pulsații slabe.
 

alternanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alternance)

1. însușirea de a alterna.
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparținând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanță între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanță prin consoane.
 

alternativă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alternative)

1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.
2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.
3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.