cățărător

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (cățăra + suf. -ător)

1. adj. fixător, care se prinde.
2. (d. plante) care crește în sus, prinzându-se (cu cârceii) de crengi, ziduri etc.
3. (d. animale) care se urcă la mari înălțimi.
4. (d. păsări) care se agață cu ghearele de crengi înalte, ziduri etc.
5. s.m.f., adj. (persoană) care se cațără.
6. s.f. (ornit.; reg.) ciocănitoare.
7. s.f. (ornit.; reg.) scorțar.

decisiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. décisif, lat. decisivus)

1. care determină luarea unei hotărâri definitive; hotărâtor.

determinant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déterminant)

1. adj. care determină; hotărâtor; determinativ.
2. s. m. factor, cauză, relație etc. cu rol hotărâtor în producerea unui eveniment, fenomen, situație, reacție.
3. (mat.) simbol compus din numere așezate în linii și coloane reprezentând o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor.
4. s. n. element lingvistic care determină alt element.

determinativ, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. déterminatif)

1. I. care determină, care este de natură să determine; determinant.
2. care are rol hotărâtor (într-o anumită situație, într-o clasificare et cetera); decisiv.
3. (gramatică) care determină, specifică sau restrânge sensul unui cuvânt; determinant.
4. II. (gramatică) cuvânt sau locuțiune care specifică sensul unui cuvânt; determinant.

grimpant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. grimpant)

1. (despre plante) cățărător.

hormism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. hormisme)

1. concepție psihologică care atribuie impulsurilor instinctuale un rol hotărâtor în activitatea psihică și în comportamentul oamenilor.

keynesism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. keynésianisme)

1. doctrina economică a lui Keynes și a adepților săi.
2. poziție economică conform căreia statul ar trebui să stimuleze în mod activ creșterea economică și să îmbunătățească stabilitatea în sectorul privat prin dobânzi, impozitare și proiecte publice.
3. doctrină economică burgheză modernă care limitează procesul reproducției la sferele circulației și consumului și, susținând că venitul național și gradul de utilizare a forței de muncă ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotărâtor în creșterea venitului național revenind consumului, consideră că statul capitalist, prin politica sa fiscală, de credit etc. și prin combaterea înclinației spre consum, ar putea preveni crizele economice.