mișcăciune
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Etimologie: (mișca + -[ă]ciune)
Etimologie: (mișca + -[ă]ciune)
1. capacitate de a fi mobil, de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietate de a putea fi mișcat, deplasat; mobilitate.