contradicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contradiction, lat. contradictio)

1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora.
2. (log.) raport de ~ = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziție, în dezacord (cu). 2. nepotrivire între idei sau fapte.

derealizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (de1- + realizare)

1. sindrom psihotic caracterizat prin pierderea noțiunii realului, evadarea din realitate.

diminutival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (diminutiv + -al)

1. care diminuează sau atenuează sensul unui cuvânt.
2. sufix ~ = sufix care exprimă o micșorare a sensului noțiunii exprimate de cuvântul de bază.

sferă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. sphère, lat. sphaera, gr. sphaira)

1. (geom.) suprafață ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct dat (centru).
2. obiect având această formă; glob.
3. regiunea cerească unde se mișcă aștrii; boltă cerească.
4. (fig.) domeniu (limitat) în care există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva; mediu (social).
5. ~ de influență = a) întindere, teritoriu, mediu etc. în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere exercită o influență economică, politică sau militară.
6. (log.) capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi care posedă însușirile reflectate în conținutul ei; denotație.
7. (ec.) ~a producției materiale = totalitatea activităților, a ramurilor din cadrul economiei naționale în care se creează bunuri materiale; ~ neproductivă = totalitatea activităților, a sectoarelor din cadrul economiei naționale care consumă muncă socială, fără a crea bunuri materiale.

taoism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. taoïsme)

1. doctrina lui Lao-tzu.
2. direcție principală a filozofiei antice chineze, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”.
3. religie chineză, amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-tzu și al diverselor credințe.
4. (var.) daoism.