Dictionar

dicta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dicter, lat. dictare)

1. a pronunța rar, deslușit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva.
2. a impune cu forța; a ordona.
3. (fig.) a îndemna la o acțiune.
 

dictafon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictaphone)

1. aparat de înregistrat vorbirea spre a fi transcrisă ulterior (pentru dactilografiere).
 

dictamen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. dictamen „dictare, acțiunea de a dicta”)

1. sentiment interior; inspirație, insuflare.
2. (filozofie dogmatică) ~ al conștiinței = ceea ce dictează conștiința sau rațiunea.
 

dictando

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. diktando)

1. inv. scriere cursivă (după dictare).
2. caiet de ~ = caiet liniat pentru scriere de mână.
 

dictare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. dicta)

1. acțiunea de a dicta și rezultatul ei; dictat (ex. scriere după ~).
2. lucrare școlară pentru reproducerea în scris a unui text dictat.
3. pronunțare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai.
4. impunere categorică a unor norme sau reguli prestabilite; (prin ext.) ordin.
5. îndemnare la o acțiune.
6. (înv.) sugerare.
 

dictat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Diktat)

1. act prin care unul sau mai multe state impun forțat unui alt stat anumite condiții sau hotărâri.
 

dictator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictateur, lat. dictator)

1. (în Roma antică) magistrat suprem, ales de senat pe termen de șase luni și investit cu putere absolută în vreme de război.
2. conducător de stat cu puteri discreționare.
3. (fig.) om cu purtări autoritare.
 

antidictatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + dictatorial)

1. care se opune dictaturii (regim politic care reprimă drepturile și libertățile).
2. (antonim) dictatorial.
 

antiimperialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-impérialisme)

1. mișcare socială împotriva politicii imperialiste de forță și dictat, a tuturor formelor de exploatare și dominație a popoarelor.
 

bonapartism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonapartisme)

1. formă a dictaturii marii burghezii, în Franța, după victoria revoluției de la sfârșitul sec. XVIII, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte.
2. atașament față de dinastia întemeiată de Napoleon.
3. formă de dictatură personală.
 

caudillism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. sp. caudillo „conducător”)

1. conducere tiranică exercitată de dictatori în unele țări de limbă spaniolă.
2. (var.) caudilism.
 

caudillo

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (sp. caudillo)

1. păzitor, conducător al unei turme (în America Latină).
2. dictator militar sau politic care a preluat puterea în America Latină sau Spania; persoană căreia i se dă acest nume.
 

cezarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. césarisme)

1. sistem de guvernare dictatorială militară asemănător celui instituit de Caesar în vechea Romă.