baraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barrage)

1. construcție hidrotehnică așezată transversal pe cursul unei ape curgătoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stăvilar, zăgaz.
2. lucrare provizorie pentru a împiedica pătrunderea apei într-o zonă de lucru, a opri circulația rutieră etc.
3. piedică; barieră.
4. lucrare de fortificație care împiedică înaintarea inamicului pe anumite direcții.
5. foc intens de artilerie sau de arme automate ca să oprească atacul inamicului.
6. întrecere suplimentară pentru promovarea mai multor echipe sportive sau concurenți aflați la egalitate ori pentru stabilirea ordinii lor într-un clasament.
7. (med.) tulburare ideomotorie caracterizată printr-un blocaj în șirul ideilor, în exprimarea lor.

ecluză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écluse)

1. construcție hidrotehnică amplasată pe o cale navigabilă, care permite trecerea navelor de la un nivel al apei la altul; stăvilar.
2. cameră metalică etanșă, presurizată, la partea superioară a unui cheson, destinată intrării și ieșirii personalului sau materialelor; campană.
3. cameră care permite ieșirea echipajului dintr-un submarin, sub apă, fără inundarea acestuia.
4. compartiment special, cu etanșeizare comandată, al unei nave spațiale, destinat ieșirii cosmonauților în spațiul cosmic.

fermă 2

Parte de vorbire:  s. f.  
Etimologie: (fr. ferme)

1. element de lemn, metal sau beton destinat să susțină acoperișul unei construcții.
2. element de rezistență din eșafodajul unui tunel, al unui pod care transmite terenului presiunile masivului de deasupra.
3. stavilă formată din două panouri articulate de un radier.

înfrâna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. infrenare)

1. tr. a pune frână (unui cal).
2. (fiz.) a stăvila; a domoli.
3. tr., refl. (fig.) a (se) stăpân.

obstacol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obstacle, lat. obstaculum)

1. piedică, stavilă.
2. (fig.) opoziție; dificultate, piedică.
3. (pl.) gard, șanț etc. care trebuie trecut în cadrul unei competiții sportive.

iezătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (iezăr + -tură)

1. construcție făcută într-un iaz pentru a stăvili apa; stăvilar la un iaz.
2. stavilă în calea unei ape; zăgaz, dig.
3. (var.) iezitură, izitură, (înv.) ezetură.