soluționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. soluționa)

1. acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; soluție; dezlegare, rezolvare.

agreement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. agreement)

1. înțelegere între entități pentru a urma un anumit curs de conduită; acord încheiat pentru soluționarea unui litigiu; acord oficial.

analogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analogie, lat. analogia)

1. corespondență, asemănare între două sau mai multe situații, obiecte, fenomene, noțiuni etc.
2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta și un alt sistem cunoscut.
3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.
4. (jur.) metodă de soluționare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.
5. asemănare parțială de formă, sau de conținut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influența celuilalt.

arbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitrage)

1. soluționare a unui diferend de către o persoană sau o instituție autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicații tactice, a unei competiții sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acțiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeași piață sau pe o alta.

belicist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. belliciste)

1. (cel) care susține folosirea forței în relațiile internaționale; belicos.
2. I. care este în favoarea războiului; care recomandă soluționarea disputelor prin forța armată; care susține războiul.
3. II. persoană care dorește război, care cheamă la război; susținător al războiului pentru soluționarea problemelor internaționale.

excepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exception, lat. exceptio)

1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală).
2. complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional.
3. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată.

impas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impasse)

1. situație fără soluționare convenabilă.
2. (rar) mică stradă fără ieșire; fundătură, intrare.
3. (la bridge, belotă) a face un ~ = a juca o carte inferioară când se presupune că adversarul care trebuia să joace înainte deține o carte intermediară.