excepție
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. exception, lat. exceptio)
Etimologie: (fr. exception, lat. exceptio)
1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală).
2. complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional.
3. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată.