antic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antique, lat. antiquus)

1. adj. care aparține antichității; străvechi.
2. în genul creațiilor din antichitate.
3. (fig.) clasic.
4. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate.

arameică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. araméen, sem. aramaik)

1. limbă semitică, una dintre cele mai importante ale antichității; arameană.
2. (var.) aramaică.

bucraniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. bucranium, fr. bucrane)

1. motiv ornamental constituit dintr-un cap de bou împodobit cu ghirlande de flori, panglici etc., în arhitectura antichității și a Renașterii.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

epistil

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. épistyle, lat. epistylium)

1. (arhitectura antichității) parte a antablamentului care se sprijină direct pe coloane; arhitravă.
2. (var.) (înv.) epistiliu.

neoplatonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-platonique)

1. I. privitor la neoplatonism (filozofie a antichității târzii, fondată de Plotin (205- 270), care se caracterizează prin dorința de a îmbina metafizica lui Platon cu gândirea mistică orientală); neoplatonician.
2. II. adept al neoplatonismului; neoplatonician.