inapt, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inapte)

1. nepotrivit să facă ceva, să îndeplinească un serviciu etc.

inaptitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inaptitude)

1. lipsă de aptitudine; nepricepere.

asistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assistance)

1. asistare.
2. public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viața internațională.

clasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. classer)

1. tr. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare.
2. a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate.
3. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor.
4. refl. a obține un anumit loc într-un clasament.

incapabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incapable)

1. care nu este în stare de a face ceva; care nu este capabil; necapabil.
2. care nu este apt, care nu este în stare sau care nu are posibilitatea de a face ceva; inapt, neapt.
3. (prin ext.) care nu are calitățile, aptitudinile necesare pentru o activitate, o stare, o funcție; nepregătit, nepriceput.
4. (jur.) lipsit de capacitatea legală pentru exercitarea anumitor drepturi.
5. (antonime) apt, capabil, competent.

reforma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. réformer, lat. reformare)

1. a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.).
2. a scoate din uz, a da la reformă (3).
3. a declara pe cineva inapt pentru serviciul militar, scoțându-l din evidențele armatei.

reformat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (reforma)

1. scos din uz ca inutilizabil.
2. (despre oameni; și s. m.) scos din evidența armatei ca inapt.
3. care ține de cultul religios protestant.
4. (s. m. f.) protestant calvin.

reformă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réforme, germ. Reform)

1. transformare, reorganizare în domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structură.
2. mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante).
3. scoatere din evidență a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri.
4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar.