dum-dum

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (fr., engl. dum-dum)

1. (califică un glonț sau proiectil) care își desface vârful ca o floare când întâlnește ținta, producând rupturi și răni grave.

marcator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (marca + -tor)

1. s. m. f. cel care jalonează un teren, un traseu.
2. s. n. unealtă agricolă pentru fixat locurile cuiburilor de însămânțare.
3. dispozitiv al unei mașini de semănat etc. care servește la menținerea distanței constante între rânduri.
4. dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice.
5. glonț trasor.
6. s. m. (sport) cel care marchează puncte, goluri pentru echipa sa.

proiectil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. projectile)

1. orice corp greu care poate fi aruncat cu forță în spațiu.
2. corp metalic exploziv azvârlit de o armă; glonț, obuz etc.

ricoșeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ricochet)

1. faptul de a ricoșa; schimbare a traiectoriei unui proiectil (glonț) când se lovește de un obstacol; proiectil care a suferit o astfel de deviere.
2. (fig.) efect invers, indirect.

ruletă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. roulette)

1. panglică de pânză sau de oțel gradată, folosită pentru măsurarea distanțelor, care se poate înfășura pe un ax metalic înăuntrul unei cutii plate.
2. obiect în unele jocuri de noroc, dintr-un disc împărțit în compartimente colorate și numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând la oprire numărul câștigător; (p. ext.) jocul însuși.
3. ~ rusească = joc de noroc cu puternică implicație psihopatologică, în care partenerii mizează pe însăși viața lor, îndreptând spre tâmplă un pistol automat încărcat cu un singur glonte, care are o poziție necunoscută.
4. mic instrument dintr-o rotiță dințată, în croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofă, în bucătărie la tăierea aluatului etc.
5. curbă descrisă de un punct al unei curbe plane care se rostogolește fără alunecare pe o altă curbă fixă, cu care este coplanară.

seton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. séton)

1. rană superficială provocată de o armă albă sau de un glonte, care afectează numai pielea.