Dictionar

delira

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. délirer, lat. delirare)

1. a fi într-o stare de delir; a aiura.
 

delirando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. delirando)

1. (muz.; ca indicație de execuție) improvizând.
 

delirant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. délirant)

1. I. care este în stare de delir, ca de delir.
2. care delirează, care trăiește în afara realității.
3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.
4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.
5. II. bolnav care delirează.
 

delirare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (delira)

1. acțiunea de a delira și rezultatul ei; stare de delir; delirat.
 

antipsihotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antipsychotique)

1. (medicament) care permite controlul halucinațiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.
 

confabulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confabulation, lat. confabulatio)

1. (glumeț) conversație lungă și intimă.
2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.
3. fabulație delirantă.
 

fantaza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. fantasieren)

1. a-și imagina, a plăsmui fantasme.
2. a delira.
 

heteromorfism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. hétéromorphisme)

1. caracter heteromorf; heteromorfie.
2. convingere delirantă a unor bolnavi că sunt altfel decât semenii lor.
3. (var.) eteromorfism.
4. (anton.) izomorfism.
 

mesianism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. messianisme)

1. credință într-un mântuitor divin al lumii, care apare în dogmele mozaice și creștine; curent filozofic idealist, bazat pe idei mistico-religioase, mesianice.
2. (prin ext.) ideologie care anunță o lume miraculoasă și decisiv mai bună.
3. atitudine profetică și de exaltare în împlinirea unei misiuni prin sacrificiu.
4. (psihiatrie) convingere delirantă a unui subiect care se identifică cu Mesia și încearcă să facă prozelitism.
 

oniric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. onirique)

1. referitor la vise, la onirism; (despre fenomene psihice) care se desfășoară în vis.
2. (despre stări psihopatologice) asemănător visului; delirant, halucinant.
3. (despre creații literare) care presupune o stare de vis, inspirat de vis.