OK
X
mucarnic
Parte de vorbire:
s.m. (învechit)
Etimologie: (mucar + -nic)
1.
slujbaș
care
avea
datoria
să
aprindă
și
să
stingă
felinarele
sau
lumânările
de
pe
străzi.
muced, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. mucidus)
1.
care
este
acoperit,
pătruns
de
mucegai;
mucegăit,
mucegăios.
2.
umed.
3.
(despre
cărți,
hârtie)
îngălbenit
de
vreme;
degradat.
4.
(fig.)
care
nu
mai
corespunde;
depășit.
5.
(reg.)
de
culoarea
mucegaiului;
fumuriu,
negru-vânăt.
6.
(var.)
(înv.)
mucede,
(înv.)
mucid.
mucedător
Parte de vorbire:
s.m. (regional)
Etimologie: (cf. muced)
1.
(bot.)
plantă
erbacee
cu
peri
lânoși,
frunze
lanceolate
și
flori
strânse
în
mănunchi
la
vârful
tulpinii
(Filago
germanica);
firicică.
2.
(var.)
(s.f.)
mucedătoare.
mucegai
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
mucor
2.
FR
moisissure
3.
EN
mould
4.
DE
Schimmel;
Kahm
5.
RU
плесень
6.
HU
penész
mucegai
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (v. muced)
1.
nume
dat
ciupercilor
care
se
dezvoltă
la
suprafața
substanței
organice,
ori
în
condiții
de
umezeală
excesivă,
sub
forma
unui
strat
pâslos,
cenușiu
spre
verzui.
2.
(fig.)
ceea
ce
este
urât,
dezgustător.
3.
(prin
ext.)
igrasie.
4.
(reg.)
rugină
a
cerealelor.
5.
(loc.
verb.;
despre
oameni)
a
prinde
~,
a-i
prinde
inima
~
=
a-și
pierde
vigoarea;
a
se
ramoli.
6.
(var.)
(reg.)
mucigai,
(reg.)
muștegai.
mucegăi
Parte de vorbire:
vb. intr., refl.
Etimologie: (v. mucegai)
1.
a
prinde
mucegai,
a
se
acoperi,
a
fi
pătruns
de
mucegai;
a
mucezi.
2.
(var.)
(reg.)
a
(se)
mucegăia,
(reg.)
a
(se)
mucigăi,
(reg.)
a
(se)
mucigăia.
acut, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. acutus, it. acuto)
1.
ascuțit,
pătrunzător.
2.
(despre
durere)
intens,
violent.
3.
(despre
boli)
cu
evoluție
rapidă.
4.
(despre
sunete)
înalt,
ascuțit.
5.
(bot.)
cu
vârf
scurt
și
ascuțit,
apropiat
de
90°,
având
marginile
drepte
sau
slab
convexe
(frunză,
fruct).
6.
(bot.)
cu
muchia
ascuțita
(tulpină).
adenovirus
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. adénovirus)
1.
grup
de
virusuri
cu
afinitate
pentru
mucoasa
conjunctivală,
faringială
și
țesutul
limfatic.
aftă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr., gr. aphte)
1.
ulcerație
superficială,
dureroasă,
pe
mucoasa
bucală.
aftos, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aphteux)
1.
cu
afte.
2.
febră
~oasă
=
boală
a
vitelor
cornute,
transmisibilă
și
omului,
prin
febră
și
erupție
pe
mucoasa
gurii.
agar-agar
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. agar-agar, germ. Agar-Agar)
1.
substanță
gelatinoasă
extrasă
din
unele
alge
roșii
marine:
geloză.
2.
substanță
mucilaginoasă
folosită
la
prepararea
substraturilor
nutritive
consistente
pentru
culturile
bacteriene,
extrasă
din
unele
alge
marine
roșii.
agranulocitar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. agranulocytaire)
1.
referitor
la
agranulocite.
2.
(med.)
angină
~ă
=
faringită
acută
manifestată
în
stări
de
agranulocitoză,
care
se
caracterizează
prin
ulcerații
ale
mucoaselor
necrotice
ale
gurii
și
orofaringelui.