Dictionar

Rezultate secundare (Aprioric.):

Aprioric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. apriorisch)

1. (despre cunoştinţe) care nu provine din experienţă; anterior oricărei experienţe, bazat exclusiv pe raţiune.


A priori

Parte de vorbire: loc. adj. și adv.
Origine: (lat. a priori, din ceea ce precedă)

1. şi adv. (în mod) aprioric.


Aprioritate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apriorité)

1. caracter aprioric al unei construcții logice.

2. caracter aprioric al unui raționament, bazat pe prejudecăți.


Imperativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. imperativus, fr. impératif)

1. adj. care exprimă un ordin; poruncitor.

2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod.

3. care se impune ca o necesitate absolută.

4. s. n. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație.

5. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice.


Transcendental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. transcendantal)

1. (în fil. scolastică) referitor la atributele care depăşesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existenţă.

2. (la Kant, referitor la formele apriorice ale cunoaşterii) care premerge experienţei şi o condiţionează.


Transcendentalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. transcendantalisme)

1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând determine condițiile unei astfel de cunoașteri.

2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală.