apatrid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apatride)

1. adj. care nu are cetățenie; lipsit de patrie.
2. s. m. f. persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici cetățenia țării în care s-a stabilit.
3. om fără patrie.
4. (persoană) fără cetățenie; heimatlos.

apella

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. apella)

1. adunare populară în Sparta antică, având toți cetățenii cu drepturi depline, trecuți de 30 de ani.

bipatrid, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bi- + /a/patrid)

1. cel care are dublă cetățenie.

capitulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capitulation)

1. convenție internațională unilaterală, care asigură pentru cetățenii unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații.
4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoțește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie.

cens

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. census, fr. cens)

1. (în Roma antică) recensământ al verii și al cetățenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestație anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales.