destoinicie
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (destoinic + -ie)
Etimologie: (destoinic + -ie)
1. însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință.
2. capacitate intelectuală a cuiva de a izbuti să cunoască, să înțeleagă etc.
3. pregătire, cunoaștere temeinică într-un domeniu; competență.
4. capacitatea unei persoane de a se descurca cu ușurință într-un domeniu.
5. (var.) (învechit) dostoinicie.