OK
X
anticiclon
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anticyclone)
1.
regiune
în
care
presiunea
atmosferică
crește
de
la
periferie
spre
centru
și
masele
de
aer
au
o
mișcare
divergentă,
producând
vreme
senină.
apolinic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. apollinisch)
1.
referitor
la
zeul
Apolo;
apolinar.
2.
luminos,
senin,
echilibrat.
3.
(la
Nietzsche)
spirit
meditativ,
caracterizat
prin
echilibru,
armonie,
măsură,
claritate
în
gândire.
chietudine
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. quiétude, lat. quietudo)
1.
stare
de
liniște,
de
calm,
de
seninătate.
2.
(var.)
cvietudine,
quietudine.
3.
(antonime)
inchietudine,
îngrijorare,
neliniște.
clar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. clarus, fr. clair)
1.
(și
adv.)
limpede,
deslușit,
curat.
2.
transparent;
(despre
aer,
cer)
senin,
luminos.
3.
(despre
sunete,
voci)
care
răsună
distinct.
4.
lămurit,
evident.
clasicism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. classicisme)
1.
atitudine
estetică
fundamentală,
ca-racterizată
prin
tendința
de
a
observa
fenomenele
în
lumina
universalului
și
de
a
închega
într-un
sistem
stabil,
armonios
și
proporțional,
elementele
frumosului
în
conformitate
cu
anumite
norme,
tinzând
spre
un
tip
ideal,
senin
și
echilibrat
al
perfecțiunii
formelor,
care
caracterizează
cultura
antichității
greco-latine
și
alte
momente
ale
diverselor
culturi
dominate.
2.
curent
în
arta
și
literatura
europeană
din
sec.
XVII-XVIII
caracterizat
prin
imitarea
modelelor
antichității
greco-latine,
prin
supremația
principiilor
morale,
prin
triumful
rațiunii
asupra
sentimentelor
și
fanteziei,
prin
cultul
pentru
adevăr
și
natural,
prin
respectarea
strictă
a
anumitor
reguli,
prin
ordine,
echilibru
și
claritate.
3.
perioadă
în
istoria
culturii
universale
și
naționale
ale
cărei
creații
reprezintă
maximum
de
realizare
artistică
și
modele
demne
de
urmat.
epicurism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. épicurisme)
1.
concepție
materialist-ateistă
a
lui
Epicur,
care
îmbogățește
atomismul
antic,
iar
în
etică
încearcă
să
creeze
o
teorie
a
plăcerii
raționale,
de
evitare
a
suferinței
și
de
dobândire
a
unei
fericiri
senine.
2.
școală
epicuriană.
3.
larg
curent
de
asimilare
și
valorificare
a
concepțiilor
lui
Epicur,
în
primul
rând
a
eticii
și
a
atomismului
său,
în
Renaștere.