butucărit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (butuc + -ărit)

1. (istorie) dare care se percepea viticultorilor în Țările Române după numărul butucilor de viță-de-vie.

butucos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (butuc + -os)

1. care are aspect de butuc; necioplit ca un butuc; grosolan, butucănos.

autoechilibrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 + echilibrare)

1. echilibrare automată a roților de autovehicul cu ajutorul unui dispozitiv care se intercalează la montajul acestora, între jantă și butuc.

elice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hélice)

1. curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con.
2. organ rotitor din două sau mai multe pale fixate pe un butuc, care pune în mișcare un avion, un vapor etc.

moaieu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. moyeu)

1. partea centrală a unei roți prin care trece osia; butucul roții.
2. orice piesă centrală pe care sunt asamblate piesele ce trebuie să se învârtă în jurul osiei.

piramidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)

1. poliedru având ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vârf.
2. monument funerar antic, de forma unei piramide, din blocuri de piatră, în care erau înmormântați faraonii Egiptului.
3. edificiu arhitectonic asemănător unui asemenea monument.
4. figură de gimnastică în care mai mulți sportivi se așază în rânduri suprapuse.
5. îngrămădire de materiale, de lucruri etc. în formă de piramidă.
6. formă de așezare a armelor pe sol, cu vârfurile țevilor sprijinite unele de altele.
7. formă de coroană de pom cu ax principal.
8. sistem de susținere a viței de vie portaltoi, dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc mai multe sârme legate de butuci.
9. formație anatomică asemănătoare unei piramide.
10. proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice.
11. ~ bulbară = proeminență a cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahihdian; ~e Malpighi = formațiuni conice din zona medulară a parenchimului renal, prin care se scurge urina.

târâitură

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (târâi + -tură)

1. urmă lăsată de un obiect care a fost târât.
2. cărăruie făcută în pădure de animalele sălbatice; (reg.) târă.
3. loc înclinat pe care se dau copiii la vale pe câte un butuc; (reg.) târâtură.
4. (determinat prin „de băț”) distanță mică; (reg.) târâtură.
5. (fig.; depr.) om de nimic; femeie de moravuri ușoare; (reg.) târâtură.
6. (fig.; depr.) cal bătrân și slab; (reg.) târâtură.

butucos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (butuc + -os)

1. care are aspect de butuc; necioplit ca un butuc; grosolan, butucănos.