Dictionar

folclor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. folklore)

1. totalitatea tradițiilor, a obiceiurilor și creațiilor artistice populare ale unei țări sau regiuni.
2. folcloristică.
 

folcloric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. folklorique)

1. referitor la folclor, de folclor; folcloristic.
 

folclorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. folklorisme)

1. preocupare pentru folclor; tendință de a exagera elementul folcloric (în artă și literatură).
 

folclorist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. folkloriste)

1. specialist în folcloristică, știință care se ocupă cu studiul creației folclorice.
2. persoană care studiază folclorul, cercetător al tradițiilor populare.
 

folcloristic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. folkloristisch, /II/ germ. Folkloristik, rus. folkloristika)

1. adj. folcloric.
2. s. f. știință care se ocupă cu studiul creației folclorice; folclor (2).
 

folcloriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (folclor + -iza)

1. a da unei lucrări, unei compoziții, unui dans caracter folcloric.
 

folclorizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (folcloriza + -ant)

1. care dă un caracter folcloric; care folclorizează.
 

blues

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. blues)

1. cântec popular din folclorul negrilor americani, devenit piesă instrumentală (de jaz).
 

charleston

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. charleston)

1. dans american de perechi împrumutat din folclorul negrilor, cu mișcări foarte repezi, prin flexiunea părții de jos a picioarelor; melodia corespunzătoare.
2. talger ~ = talger (cinel) dublu, acționat cu piciorul de către baterist, în orchestra de jaz.
3. croială specială de pantaloni.
 

conga

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. conga)

1. dans modern în coloană, cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez, variantă a rumbei; melodia corespunzătoare.
2. tobă înaltă într-o orchestră de jaz, acționată cu degetele și cu palmele.
 

contamina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contaminer, lat. contaminare)

1. tr., refl. a transmite agenți patogeni; a (se) infecta; a (se) molipsi.
2. tr. a polua prin radioactivitate, microorganisme etc.
3. (fig.) a influența, a înrâuri.
4. refl. (despre două limbi) a se încrucișa.
5. (despre două cuvinte) a se influența reciproc (schimbându-și forma).
6. (despre elemente folclorice) a se întrepătrunde.
 

contaminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contamination, lat. contaminatio)

1. contaminare.
2. procedeu folosit de scriitorii latini constând în amestecarea subiectelor mai multor comedii grecești pentru a alcătui una latinească.
3. (lingv.) încrucișare între două limbi.
4. modificare a formei unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte ori construcții asemănătoare ca sens.
5. influență reciprocă între elemente folclorice.
 

demotehnografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démotechnographie)

1. tehnică a descrierii fenomenelor folclorice.