OK
X
-MACRU
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (gr. makros „mare, uriaș”)
1.
„mare,
uriaș”.
acid; acru
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
acidus
2.
FR
acide;
aigre
3.
EN
acid;
sour
4.
DE
sauer
5.
RU
кислый
6.
HU
savas,
savanyú
acru
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr., engl. acre)
1.
unitate
de
măsură
a
suprafețelor
agricole
(4046,86
m
2
),
în
țările
anglo-saxone.
ambulacru
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ambulacre)
1.
tub
mic
terminat
cu
o
ventuză,
organ
de
locomoție
la
echinoderme.
amfimacru
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. amphimacre)
1.
picior
de
vers
dintr-o
silabă
scurtă
încadrată
de
două
lungi
(neaccentuate).
crucetă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după it. crocetta)
1.
(mar.)
platformă
orizontală
mică
fixată
deasupra
arborelui
gabier,
servind
la
fixarea
sarturilor
arboreților.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
abator
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abattoir)
1.
construcție
unde
se
sacrifică
animalele
destinate
consumului
populației.
2.
(fig.)
masacru.
abhora
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. abhorrer, lat. abhorrere „a se îndepărta cu oroare de”)
1.
a
avea
oroare,
aversiune
pentru
un
lucru
sau
persoană;
a
urî,
a
detesta.
abnormitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
abnorm.
2.
depărtare
sau
deviere
de
la
o
regulă
sau
un
standard
fixat;
anomalie;
enormitate;
lucru,
fapt
neobișnuit.
abominațiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)
1.
groază,
dezgust
pe
care
cineva
îl
simte
pentru
o
persoană
sau
un
lucru;
oroare.
2.
acțiune,
conduită
sau
aspect
abominabil;
mârșăvie,
nelegiuire,
ticăloșie.
3.
(rar)
cultul
idolilor,
păgânism.
absolutiza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. absolutiser)
1.
a
atribui
unui
fapt,
unei
idei
o
valoare
absolută.
2.
a
considera,
în
mod
greșit,
o
latură
a
unui
lucru
ca
o
entitate
de
sine
stătătoare,
rupând-o
de
complexul
căreia
îi
aparține.