ziar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (zi + -ar, după it. diario)

1. publicație zilnică sau periodică care oferă știri, informații politice, sociale, culturale etc. de actualitate; gazetă, jurnal.
2. redacția și administrația unui ziar.
3. (prin ext.) clădire în care își are sediul această instituție.
4. (înv. și reg.) însemnări zilnice ale unei persoane despre fapte și întâmplări din viața obișnuită; jurnal (de însemnări).

ziarist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. diarista)

1. cel care lucrează în redacția unui ziar, a unei reviste; gazetar, jurnalist.

ziaristic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ziarist + -ic)

1. adj. de ziar; specific presei.
2. s. f. profesiunea de ziarist; gazetărie, jurnalistică.

articlier, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. articlier)

1. cel care scrie articole în ziare; (depr.) jurnalist rău, autor de articole fără esență.

avanpremieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-première)

1. reprezentație pentru critici, ziariști etc. înaintea premierei unui spectacol, a unui film.

borghis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Borgis)

1. corp de literă de nouă puncte tipografice, pentru culegerea articolelor de ziar.

comentator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. commentateur, lat. commentator)

1. cel care interpretează o situație, un eveniment, o operă literară, istorică etc.
2. (spec.) ziarist care comentează știri de actualitate.

corespondent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. correspondant)

1. s. m. f. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află.
2. persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestora față de școală.
3. cel care poartă corespondență cu cineva.
4. adj. care corespunde, corespunzător.
5. membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului la vot; unghiuri ~e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeași parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor.
6. (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părți de propoziție.

corespondență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori.
2. conținutul unei scrisori.
3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar.
4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie.
5. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.
6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom.
7. ~a timpurilor = concordanța timpurilor.