grație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări).
2. (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe.
3. bunăvoință, favoare.
4. a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva.
5. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui.
6. stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică.
7. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea.
8. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină.
9. prep. cu ajutorul, datorită.

conflagrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conflagration, lat. conflagratio)

1. conflict de mari proporții, război extins între mai multe state.

deflagrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déflagration, lat. deflagratio)

1. ardere explozivă în care reacția de descompunere se propagă cu viteze mici.
2. explozie violentă.
3. conflict generalizat.

dezintegrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désintégration)

1. acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei; dezintegrare.
2. desfacere în părțile constitutive; desprindere dintr-un ansamblu; distrugere, disoluție venită din interior.
3. (fizică) reacție nucleară spontană sau indusă, care are ca rezultat transformarea unui nucleu atomic în alte nuclee sau particule, cu eliberare de energie sub formă de radiații.
4. (antonim) integrație.

dizgrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. disgrazia, după fr. disgrâce)

1. pierdere a favorii, a bunăvoinței unei persoane influente, a unui superior.

emigrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émigration, lat. emigratio)

1. emigrare, expatriere.
2. situație, stare a celui emigrat.
3. timpul cât cineva emigrează.
4. totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară.

imigrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immigration)

1. imigrare; situație a celui imigrat.
2. totalitatea imigrărilor dintr-o anumită perioadă.

amnistia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. amnistier)

1. a acorda o amnistie, o grațiere; (prin ext.) a scuza ceva sau pe cineva; a pardona.

anaforeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaphorèse)

1. migrație a soluțiilor coloidale spre anod sub acțiunea curentului electric.

angelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. angélisme)

1. atitudine spirituală sau intelectuală care constă în preocuparea excesivă de a se conforma unui tip ideal, ignorând sau refuzând realitățile umane sau lucrurile materiale, de dragul purității; puritate, frumusețe, grație.

antinomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)

1. tendință de negare a legilor sau legalității.
2. (teol.) doctrină care propovăduiește, în numele supremației grației, indiferența față de legi.

armonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.
2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.
3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.
4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.
5. (antonim) inarmonios, nearmonios.

augustinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea grației divine, concilierea platonismului cu doctrina creștină și subordonarea filozofiei față de credință.