Dictionar

asus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assus)

1. partea detașabilă a formularelor dintr-un chitanțier etc.
 

cresus

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. crésus; cf. Cresus, rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale)

1. om foarte bogat (om opulent ca și Cresus).
 

durșus

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Durchschuss)

1. (tipografie) linie de plumb mai puțin înaltă decât literele, folosită la spațierea liniilor de text; interlinie.
2. (var.) durs, dursus.
 

lapsus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. lapsus)

1. incapacitate momentană de a-și aminti ceva.
2. eroare accidentală în cursul vorbirii sau scrierii, folosirea unui cuvânt în locul altuia, datorită oboselii, emoției, neatenției etc.
 

numerus clausus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. numerus clausus)

1. categorie de persoane admise în număr limitat într-o funcție, într-un grad, conform unei legi, unei decizii a autorității.
 

sus-citat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sus + citat)

1. citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte.
 

abioseston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
 

abjudeca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abjudicare)

1. (jur.) a suspenda printr-o sentință judecătorească.
 

aboliționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abolitionnisme)

1. mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII în S.U.A., care susținea desființarea sclavajului.
2. curent de opinie care susține necesitatea abolirii unor relații sociale, a unui regim politic, unei pedepse.
 

aboliționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abolitionniste)

1. I. legat de aboliționism.
2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.
3. II. partizan al aboliționismului.
4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.
 

abraziv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)  
Etimologie: (fr. abrasif)

1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.
2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.
 

abrutiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. abrutir)

1. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.