cesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cession, lat. cessio)

1. cedare.
2. transmitere prin contract de către o persoană sau firmă (cedent) unei alte persoane sau firme (cesionar) a unui bun sau a unui drept.
3. bun cesionat.

accesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accession, lat. accessio)

1. (jur.) mod de dobândire a unei proprietăți prin alipirea unui bun la altul mai important.

concesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concession, lat. concessio)

1. convenție prin care o persoană fizică sau juridică obține dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obștesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare.
2. obiectul material al unei asemenea exploatări.

intercesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intercession, lat. intercessio)

1. intervenție în favoarea cuiva; mijlocire.

procesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. procession, lat. processio)

1. ceremonie religioasă la care credincioșii merg în convoi, cântând imnuri și spunând rugăciuni.
2. (p. ext.) convoi, cortegiu; alai.

recesiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. récession)

1. retragere.
2. (astr.) îndepărtare progresivă de sistemul solar a galaxiilor, a nebuloaselor etc.
3. ~ glaciară = retragere a ghețarilor determinată de încălzirea climei.
4. fază de declin a activității economice mai puțin gravă decât depresiunea sau criza, constând în diminuarea producției, reducerea investițiilor, scăderea cursului acțiunilor la bursă etc.
5. criză (economică).

retrocesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rétrocession, lat. retrocessio)

1. act prin care se retrocedează ceva.
2. asigurare încheiată din nou de un reasigurator, prin care transmite o parte din suma asigurată unei alte societăți.

ab intestat

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. ab intestat)

1. (jur.) (despre o succesiune) care se află în absența unui testament, situație în care legea reglementează transmiterea bunurilor.

acrescământ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. accroissement)

1. (jur.) drept prin efectul căruia partea unui moștenitor, a unui legatar crește, ca urmare a înlăturării de la succesiune a altor persoane.

adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.

alelogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allélogenèse)

1. succesiune a două generații (sporofitică și gametofitică) în ciclul de dezvoltare a anumitor plante.

aliena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aliéner, lat. alienare)

1. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune).
2. refl. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat.
3. a înnebuni.

alternativă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alternative)

1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.
2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.
3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.