palpa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. palper, lat. palpare)

1. a pipăi.
2. a examina prin pipăire cu mâna anumite părți ale corpului, organe etc.
3. (tehn.) a verifica gradul de netezire al suprafeței unui corp cu ajutorul unui palpator sau cu mâna.

palpabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. palpable)

1. care poate fi pipăit; concret.
2. (fig.) evident, clar.

palpabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. palpabilité)

1. însușirea de a fi palpabil.
2. caracter, stare a ceea ce se poate palpa, atinge.
3. (fig.) calitatea a ceea ce este clar, evident, tangibil; evidență, claritate.
4. (fig.) caracter plastic; plasticitate.
5. (anton.) impalpabilitate.

pâlpâială

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (pâlpâi + -eală)

1. faptul de a pâlpâi; pâlpâire, licărire.

pâlpâire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (pâlpâi)

1. acțiunea de a pâlpâi și rezultatul ei.
2. mișcarea tremurată a focului, a flăcărilor, a luminii; pâlpâială, pâlpâit, pâlpâitură.
3. fâlfâit de aripi; fâlfâire.
4. (prin analogie) mișcare oscilatorie ușoară a unui ax de simetrie; pâlpâit, (rar) pâlpâitură.

palpație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. palpation, lat. palpatio)

1. palpare.

palpator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. palpatore)

1. organ sensibil al unui aparat de măsurat și de control, care sesizează neregularitățile unei suprafețe.
2. dispozitiv al unei mașini agricole pentru urmărirea neregularităților terenului, a modului de dispunere a plantelor, în scopul reglării poziției organelor de lucru ale mașinii.
3. dispozitiv de comandă automată a mecanismului de alimentare a mașinii de țesut cu fir de bătătură.

amplexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. amplexation)

1. (med.) mod de investigare clinică prin palparea volumului a două regiuni simetrice ale corpului.

astereognozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astéréognosie)

1. incapacitate patologică de a recunoaște formele obiectelor prin palpare.

concret, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concret, lat. concretus)

1. adj. care se poate percepe prin simțuri; palpabil.
2. (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri.
3. muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice.
4. precis, (bine) determinat.
5. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor.

cracment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. craquement)

1. (med.) senzație auditivă sau palpatorie de crepitație.

fecalom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fécalome)

1. conglomerat de fecale uscate în intestine, care la palpare dă impresia de tumoare; scatom.

fila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. filer, lat. filare)

1. tr. a transforma un material textil în fire.
2. a răsfira în mână cărțile de joc.
3. (fig.) a urmări (pe cineva) discret, fără a fi observat de acesta.
4. (muz.) a cânta o notă prelungită, făcând să varieze intensitatea.
5. a tăia șuvițe de păr pentru a-l rări.
6. (mar.) a desfășura lent o parâmă, o manevră sau lanțul ancorei.
7. intr. (despre lămpi cu fitil) a arde cu pâlpâiri și scoțând fum.
8. (despre avioane) a zbura orizontal la înălțime mică, pentru aterizare.